Azi-noapte...

Femeia care mã iubea -

O micã poemã-n prozã din opera mea -

Mi-a-ncuiat odaia unde nopþi de-a rândul

Amândoi dormisem

ªi pãcãtuisem,

Dupã cum ne bãtea gândul,

Nervii

ªi literatura,

Când cu ochii,

Când cu gura,

Cînd cu trupul nesãtul

De orgia bizantinã din Stambul

ªi de tot ce ne-ntregea

În odaia-n care ea,

Profitind de faima mea,

Mã iubea fãrã perdea

Cu acelaºi "va urma",

Îngrãdit în ghilimele,

Ca sã stãm pe veci închiºi în ele...



Dar azi-noapte gluma unui tipograf

Mica mea poemã-n prozã

Mi-a fãcut-o... praf!...

ªi...pe "banca verde unde doarme ploaia",

Ca-ntr-o poezie de Henri Bataille,

Mi-am culcat azi-noapte pentru prima oarã

Vechiul guturai

ªi surpriza nouã

C-aº putea dormi ºi-afarã,

Chiar când plouã,

Fãrã sã regret nimic...

Nici fresca de mozaic

Ce-i împodobea odaia -

Balamuc de voluptate

ªi pãcate

Perimate, -

Nici gura femeii care mã iubea

ªi mã deºtepta

Cu aceleaºi buze roºii, de lalea,

Rãsãrite peste noapte, printre perne,

Din sofa!...



Vai de mine!...

Vai de ea!...

Vai de manuscrisul meu neterminat,

Fãrã "bun de imprimat"...

Vai de buzele ei roºii,

Sãrutate-n vis doar de cocoºii

Iadului -

Suspect refren,

Din Marºul funebru de Chopin...

Cut-cu-ri-gu! ding... dong... ding...

Lumânãrile de cearã din odaia ei se sting,

Iar pe "banca verde", unde dorm cu ploaia

Cântã cucuvaïa!...