Ochii negri,

Pãrul negru,

ªi-mbrãcatã-n negru toatã,

A trecut ca-nfiorarea unei umbre pe-nserate...

Cine-a fost fantoma-n doliu cu ochi mari de dezgropatã?

Cine a fost fantoma-n doliu la al cãrei tragic piept

Palpitau trei asfodele ca trei guri însângerate?...

N-o fi fost necunoscuta ce m-aºteaptã

ªi-o aºtept?...



A trecut...

Era-mbrãcatã ca miresele lui Crist

Când coboarã-ngândurate albul treptelor tocite.

Ochii ei sorbeau apusul cu nesaþul unui trist

Demon, smuls din întuneric

ªi-aruncat în plinã ziuã -

Ochii ei, reflexul unor aiurãri netãlmãcite,

Se dublau ca-ntr-o supremã sãrutare de adio.



A trecut...

ªi-n urma celei ce purta cu ea secretul

Frazelor turbãrãtoare de seninuri fãrã patã,

Am rãmas sã-i sorb parfumul

ªi sã descifrez regretul

Asfodelelor fanate ce-i cãzuserã din piept...

Cine-a fost fantoma-n doliu cu ochi mari de dezgropatã?

N-o fi fost necunoscuta ce m-aºteaptã

ªï-o aºtept?...