E larma si trenul sta gata sa plece,

Vagonul se umple de oameni straini.

Mi-e inima stransa, e sapte si zece,

Ma-ntorc la fereastra si stau ca pe spini.



Da-i baiete drumul ca n-avem rabdare,

E gata, un suier, un repede zvon

Si simt ca se misca cu noi, salutare!

Trec umbre grabite pe langa vagon.



E clipa cand glasul durerilor tace,

Duc mana la frunte si ochii mi-i strang

Si-n suflet deodata un gol mi se face

Da-i baiete drumul ca-mi vine sa plang!



Acum, pe de laturi incep sa ramana

Semnale, macazuri, vagoane si fum.

Trec umbre de oameni cu steaguri in mana

Si trenul, navalnic, se-asterne la drum.



Adio, adio, romantica urbe,

Adio zadarnic si dulce trecut!

Din goana, cand trenul se-ndoaie la curbe,

Scot capul afara si lung te salut!



Orasul ramane sclipind in lumina,

Biserici si case, deodata apun.

In fata ne cade o verde cortina

Si trenul alearga, alearga nebun.



Se schimba decorul, privelisti sure,

Un ses peste care trec umbre de nori,

Un drum singuratic, un colt de padure

Cu varfuri uscate si cuiburi de ciori.



In arie larga se-nvarte pamantul

Si fuge-n rotire intregul teren,

Pe netede campuri ne ducem ca vantul,

Cantoanele albe se uïta la tren.