O noua zi incepe-ncet, privighetori incep sa-mi cante

Nu stiu cand am luat viata, daca am iesit din pantec

M-au ocolit vremuri, avand ca prieteni flori si frunze

Am invatat sa inteleg suspine, sa fiu sfatuit de zumzet

Mi-a fost dat sa nu-nchid ochii, sa nu am sentimente

Dar am crescut intelegand lacrimi, cand imi zambeau portrete.

Cand ii luceau de regrete omului privirile, l-am ascultat

Indoliat de sperante, mai aproape de pacat.

Am fost de multe ori mutat, aruncat printre straini

Printre pomi sau trandafiri, pietre sau maracini

Dar parca-nflorind din spini, m-am intors acasa ajutat

De-aceeasi fetita cu par blond, ce-mi zambeste din inalt.



Doi oameni vin aproape zilnic: unu'-mbracat mereu in negru

El cand vorbeste toti tac, plangand cu capul plecat pentru

A asculta o noua poveste, dand de veste prin lacrimi

C-a mai venit un sfarsit, sfarsind cu-acelasi Amin.

Al doilea, un urias cu haine murdare de pamant

Cu ochi negri, privire neagra, zambet negru de mormant

Parca sapand adanc spre suflet, vrand a-l simti cum moare

Ma poate ingropa pe veci, lipsindu-ma de soare.

Uneori am impresia ca oamenii chiar imi vorbesc,

Atunci cand plangand imi striga: “eu de ce mai traiesc?”

si acel copil care si-a varsat pe mine primele lacrimi,

Privindu-ma de sus m-a intrebat: “cand te intorci tati?”

Desi traind printre bocete si suspine

Dintre cruci si morminte-mi trimit povestea prin tine

si poate ajutat de-acelasi Dumnezeu cu par balai

Iti voi fi piatra de mormant, cladindu-ti drum spre Raï!