Cat de-ntuneric e mai jos de noi?

Cei care sapa, cat sunt de goi?

Si e lung...cat de lung e drumul,

Prin tunelul cel stramt?



Mare-i lumina de-afara,

Si multi n-au vazut-o nicicand,

Acolo vesnic e seara,

Sub pamant!



Sarpele umbla gatit in culori,

Dar ochii-i sunt plini de lacrimi de dor...

Si e lung..., cat de lung e sarpele?

...Si culorile-i plang...



Megi, mergi usor, cu-n singur gand!

Sa, sarpe, haide, ia-ti avant!

Iese sarpele-afara,

Ei il vaneaza si-l prind,

Dar musca si el prima oara

Si scapa, scapa fugind.



La cartita buna, atotstiutoare,

Sarpele-alearga si lacrimi ii curg:

-Spune-mi de ce pe-al zorilor soare

Sa-l vad pot eu doar in al vietii amurg?



-Pana si vocea ti-e inselatoare...

Chiar nu vezi ca poti si tu fi altfel, oare?

Culorile tale si-a ta stralucire

Ascunde-le-adanc, sub pamant!



...Ahhh, ce-i mai spunea! El, trist asculta...

Acum e schimbat, cenusiu imbracat!

-Sarpe, tot trebuia! Spune, ce intunerïc era!