Pe cine si cate carari las in urma nu-mi pasa

Trec singur prin lume desi cateodata m-apasa

Sunt vesel chiar daca stiu bine ca drumul se infunda

Voi merge spre zare si n-are decat sa se ascunda.



Cant fara sa-mi pese ca-i cineva sa m-asculte

Imi place doar toamna cand umblu prin frunzele multe

Visez o iubire ce n-a fost si nu e

Desi tot mai rece si singur cararea ma suie.



Din carti nu raman cu nimic nu ma invata

Decat frumusetea padurilor cate-o povata

Mi-e sufletul pajiste, inima lunca si vie

Tristetile toate din lume mi-s scumpe, sa vie.



Cand beau din intinderi si gust din incinse izvoare

Nimic nu ma imbata mai mult decat umeda zare

De oameni mi-e drag cand departe de ei stiu ca unde

Si unde o mana invinsa de febra se-ascunde.



Dar nu-i nici lumina si nu-i nici durere prea aproape

De aceea m-asez langa tarmul cu vise si ape

De aceea pe cine si cate carari las in urma nu-mi pasa

Si-mi plac numai mie si numai cu florïle-n casca.